Doctorul Johannes van Loon, prieten al Iui Rembrandt, a evocat în însemnările sale și interesul pentru șah al genialului artist.
Jocul l-a învățat de la Jean-Louis, un francez spiritual, care considera șahul — în glumă — ca fiind „cel mai bun remediu contra gutei și femeilor arțăgoase”, „rele”, de care avea cea mai mare teamă…
Pictorul se împrietenește cu Jean-Louis — care era nu numai șahist, ci și „un virtuos în arta culinară – și îi place stilul său. „Căci totul în lume, spunea artistul, depinde numai de stil. A picta, nu e numai o chestiune de tehnică… cineva are stil în ființa sa, în purtarea sa, în omletele sale, și în jocul său de șah, în toate…” Rembrandt a jucat o partidă împotriva lui van Loon și în noaptea în care avea să moară soția sa, Saskia. Avusese o poziție bună și totuși a pierdut. Iată cum a explicat el pierderea: „Stau și mă gândesc, ce caraghios! În momentul ăla, chiar, aveam jocul în mână și acum… Prea am fost prost. Credeam că de data asta v-am prins. Voi încerca încă o dată”.
Virgil Ludu, din ale cărui însemnări publicate în revista de șah ( martie-aprilie 1919) am extras rândurile de mai sus, nota: „Lui Rembrandt nu i-au fost sortite victorii la șah. Dar el avea să învingă în mult mai mult, în pictură. Și dacă numele altor compatrioți ai săi au fost o vreme rostite în întreaga lume, apoi numele lui va fi rostit pentru totdeauna, în toate timpurile, pe întreg pământul”.
Sursa: Revista română de șah
