Să considerăm de exemplu că nu ar exista regele pe tablă; dacă albul ar Juca 1.h4, atunci negrul joacă 1…h5 şi reuşeşte, cu un singur pion, oprirea celor doi pioni adverşi. Modul corect de a trimite înainte cei doi pioni ar fi deci întâi g4 şi după aceea h4., pentru a menţine cei doi pioni pe aceeaşi linie, apoi g5 şi h5. Aceasta conduce la un alt punct important: poziţia cea mai puternică pe care o pot avea doi pioni este, în general, poziţia pe aceeaşi linie. Albul poate juca 1.b4 şi opri cu un singur pion doi pioni, pentru că pionii negri a6 şi b5 nu se găsesc pe aceeaşi linie, iar pionul avansat se găseşte pe aceeaşi coloană cu pionul alb. Cititorii noştri ar face bine să studieze cu atenţie acest final simplu pe care l-am discutat, să-şi însuşească principiile enunţate şi să-şi dea seama de ele modus operandi. Acest sfârşit de partidă simplu ilustrează mari principii de manevrare a pionilor şi înţelegerea este absolut necesară amatorilor ce doresc să meargă pe drumul cel bun.
sah_2
Situaţia (din diagramă) nu este exact aceeaşi ca în exemplul precedent, dar îi seamănă mult şi rezultatul este acelaşi: albul câştigă jucând 1.a4, oprind cu un singur pion doi pioni adverşi. Cum se vede, aceleaşi principii sunt determinante, chiar dacă în acest exemplu evoluţiile regilor au o importanţă deosebită. O dată în plus vrem să insistăm asupra necesităţii — pentru amatori — de a se familiariza cu acest gen de finaluri în cazul în care vor să progreseze.
În final, regii devin o piesă a atacului. În finalurile de regi şi pioni, manipularea regelui are tot atîta importanţă cât manevrarea pionilor, câteodată chiar mai mult. În general, regele trebuie să ocupe centrul tablei şi aproape întotdeauna să se afle înaintea pionilor săi.
Sursa: Revista Română de Șah
Citește și:
Marele Capa în fața microfonului – O invitaţie neobişnuită (I)
Marele Capa în fața microfonului – O invitaţie neobişnuită (II)