Într-o notă cu titlul „0 partidă dramatică”, „Revista de Șah (11/1957) scrie următoarele: „Partida care urmează ar fi putut obține fără îndoială premiul de frumusețe”.
Într-adevăr, aplicând o idee nouă în deschidere, maestrul G. Alexandrescu a obţinut o poziţie interesantă, plină de posibilități combinative. La un moment dat, aceste posibilităţi au fost concretizate printr-un foarte frumos sacrificiu de turn, care a necesitat o oră de gândire.
În mod neaşteptat, poziţia lui Radovici a început să se clatine și, la o desfăşurare normală a jocului, el ar fi trebuit să piardă. A intervenit însă criza de timp și partida s-a întrerupt. Ar fi fost normal ca după analiză maestrul G. Alexandrescu să-şi realizeze avantajul pe oare-l mai avea încă.
Dar spre surprinderea tuturor, el a jucat slab și, în cele din urmă, partida s-a încheiat remiză. Dacă din punctul de vedere al unităţii și consecvenței efortul a stricat această partidă, din punctul de vedere al luptei sportive ea rămâne deosebit de interesantă și instructivă.
Analiza poziției întrerupte, alegerea celei mai bune continuări, rolul crizei de timp, toate aceste elemente au jucat un rol însemnat, influențând decisiv rezultatul final și confirmând încă odată vechea afirmație a lai Tartakower: „La șah câștigă totdeauna cel care greşeşte… penultimul”.
Sursa: Revista română de șah
